La acest inceput de an a avut loc una dintre cele mai importante reuniuni pe plan international, Forumul Economic Mondial, de la Davos, Elvetia. Stirea este usor trecuta cu vederea in presa generalista de la noi, pentru ca, normal, suntem ocupati cu deszapezitul. Iar ne-am ingropat in napeti, desi a nins doar 2 zile toata iarna asta... ce sa facem? e greu cu natura imprevizibila...
In timp ce noi ne incurcam cu un pic de zapada, in alte parti se organizeaza structuri care vor defini noile politici economice din lume si care vor decide directia de urmat, cam pentru toate statele.
Mi se pare cel putin interesant cum se discuta inca in medii academice despre capitalism pur, de piata libera, de alegere individuala si de antreprenoriat, iar la o reunine de aceasta anvergura se folosesc fraze ca : "agenda economiei globale", "reformularea politicilor de crestere economica", "reshaping of the world". Sigur, traim intr-o lume libera.. :))
Forumul economic din acest an transmite un mesaj cat se poate de clar: am trecut peste criza, unii mai mult sau mai putin sifonati, dar inca nu am scapat de toate riscurile si este nevoie de schimbare. Sa privim cateva puncte din Raportul asupra Competitivitatii Globale 2013-1014. Fata de anul trecut, se simte o usoara crestere a gradului de incredere la nivel mondial, primul pas pentru iesirea din criza. Statele Unite au reusit sa evite "the fiscal cliff", iar Europa a mentinut zona euro. China continua sa devina o voce puternica. Cu toate ca perspectiva mondiala pare a fi mai senina, raman inca incertitudini, legate, in special, de politica fiscala a Statelor Unite, de masurile sructurale agresive adoptate de Japonia si, nu in ultimul rand, legate de persistenta somajului ridicat in UE. Pe langa acestea se aduna instabilitatea interna din unele state si framantarile militare.
Competitivitatea este definita ca un set de institutii, politici si factori care determina nivelul productivitatii unei tari, ceea ce determina gradul de prosperitate. Cei 12 piloni ai competitivitatii, fixati in cadrul forumului si asupra carora vom vedea noi decizii, sunt: institutiile, infrastructura, mediul macroeconomic, educatia, sanatate, eficienta pietei bunurilor si serviciilor, eficienta pietei muncii, dezvoltarea pietei financiare, dotarea tehnologica, dimesiunea pietei, diversificarea antreprenoriatului, inovatia. In toate aceste domenii vom avea noutati la nivel de politica si organizare.
Mai mult, s-a pus accentul pe performanta si pe calitatea umana si profesionala a liderilor, a oamenilor din punctele cheie ale institutiilor din intreaga lume. Iata un capitol, unde Romania mai are multe de invatat...
Pana atunci, asteptam sa vedem in ce mod se vor sincroniza dorintele Directorului Fondului Monetar International, Christine Lagarde, care a declarant ca "avem nevoie de o resetare a modului de crestere economica la nivel global" cu mesajul Papei Francisc, care le cere liderilor lumii "sa se asigure ca umanitatea este servita de bogatie si nu condusa de aceasta".